Fermierii pot depune cereri pentru subvenția DR-06 Bunăstarea animalelor începând cu 9 ianuarie 2025. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat un ordin care modifică calendarul de depunere a cererilor pentru această intervenție, care include plăți pentru bunăstarea porcinelor și păsărilor. Cererile se vor depune exclusiv online la APIA, iar perioada de depunere va fi între 9 ianuarie și 10 februarie 2025. În 2024, cererile s-au depus între 27 februarie și 24 martie. Beneficiarii trebuie să fie exploatații comerciale autorizate sanitar veterinar, angajate în adoptarea standardelor de bunăstare superioare celor obligatorii.
