O dramă greu de imaginat se desfășoară în zona de frontieră dintre Bulgaria și Turcia, unde un camion care transporta 47 de vaci din România este blocat de o săptămână, relatează publicația bulgară Sega.
Camionul, aparținând unei companii românești de transport, este blocat în zona dintre punctele de trecere a frontierei Kapitan Andreevo și Kapakule, iar starea animalelor se înrăutățește pe zi ce trece din cauza așteptării care nu mai ia sfârșit. Două dintre vaci au murit, iar cadavrele lor se aflau în camion.
Camionul a plecat din România, prin Bulgaria, cu un transport de vaci având ca destinație Turcia, însă vinerea trecută, după ce a trecut prin punctul bulgăresc de frontieră „Kapitan Andreevo, autoritățile turce au refuzat să permită animalelor să intre în Kapakule, argumentând că provin dintr-o zonă afectată de ciumă.
„Nu este cazul – ciuma a fost depistată la mici rumegătoare și nu afectează vacile. Animalele au acte în regulă. După plecarea din Bulgaria, vehiculul a oprit la depozit pentru o odihnă reglementată de lege, timp în care vitele au fost descărcate pentru a fi hrănite și adăpate”, a declarat Krasimir Stoyanov, avocatul companiei românești de transport.
