”Prețurile îngrășămintelor arată o creștere semnificativă, dar și o fluctuație uriașă în decurs de o săptămână, ceea ce ilustrează marea incertitudine din comerț cu privire la volumele viitoare de aprovizionare”, a declarat Veronica Nigh, economist-șef la Institutul de Îngrășăminte (TFI – The Fertilizer Institute) din SUA, citată de publicația Agraheute.com. La mai puțin de două săptămâni de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, accesul la îngrășăminte pe bază de azot devine tot mai dificil pentru fermieri. Chiar dacă conflictul s-ar fi limitat la Iran, ar fi avut un impact masiv asupra prețurilor fertilizanților, însă pierderile de producție din alte țări atacate de Iran, precum Qatar, au accelerat creșterea prețurilor și au crescut prețurile gazelor în Europa de la 30 de euro la mult peste 50 de euro/MWh. În plus, cresc și costurile logistice pentru exportatori, generate de rute mai lungi de transport și costuri mai mari pentru asigurări și combustibil. Potrivit TFI, mai multe țări mari producătoare de îngrășăminte din regiune depind de Strâmtoarea Ormuz pentru exporturi către piețele globale, ceea ce va afecta piața la nivel global: Aproape 50% din exporturile mondiale de uree provin din țările aflate la vest de Strâmtoarea Ormuz și trec prin această cale navigabilă critică. În ceea ce privește amoniacul, TFI subliniază că impactul asupra pieței globale va conduce, în cele din urmă, la creșterea prețurilor, chiar dacă țările nu importă amoniac direct din regiunea afectată. De asemenea, aproape 50% din exporturile globale de sulf, element cheie în industria de fertilizanți, traversează Strâmtoarea Ormuz. Arabia Saudită este unul dintre primii patru exportatori globali de fosfați. Cu produsele chinezești scoase de pe piață până în august, producătorii rămași sunt Rusia și Marocul. Nu în ultimul rând, 20% din gazul natural la nivel global, materie primă cheie pentru îngrășămintle azotate, trece prin Strâmtoarea Ormuz.


















