Este o varietate a dovleacului comun, cultivată în principar pentru producerea uleiului de semințe de dovleac. Ea este rezultată dintr-o mutație genetică naturală, ce a dus la dispariția cojii lingnificate a semințelor.
Pulpa dovleacului, deși comestibilă, nu este deosebit de gustoasă și este adesea folosită și ea pentru producția de ulei, nu pentru consumul ca atare.
Zonele principale de producție
Dovleacul pentru ulei originar din Austria este de origine relativ recentă. Potrivit wikipedia.org, mutația esențială care îi conferă semințele de culoare verde închis a fost consemnată pentru prima dată între 1870 și 1880. Această mutație naturală accidentală este rezultatul unei modificări într-o singură genă recesivă.
Actualmente, este cultivat în mod tradițional în regiunile care au aparținut fostului Imperiu Austro-Ungar: în sud-estul Austriei (Stiria), nord-estul Sloveniei (Stiria, Prekmurje), centrul Transilvaniei și zona Orăștie–Cugir din România, nord-estul Croației (Međimurje), Voivodina și zonele vecine din Ungaria. Dar este răspândit și în Ucraina, Rusia, America de Nord, Mexic, India și China.
Cum se cultivă dovlecii pentru ulei
Potrivit literaturii de specialitate, dovleacul cu semințe fără coajă se seamănă undeva între sfârșitul lui martie și începutul lui aprilie. Se seamănă într-un pat de sol nisipos, bine drenat, la adâncimea de 3–4 cm, cu o distanță între rânduri de 80 cm. Solurile argiloase grele și umede nu sunt potrivite. Densitatea recomandată este de 17.000 de semințe/ha, iar în agricultura ecologică 20.000 de semințe/ha, pentru o mai bună competiție cu buruienile.
