Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) atrage atenţia fermierilor cu privire la interzicerea arderii miriştilor şi a vegetaţiei pajiştilor permanente, ca urmare a apariţiei la nivel naţional a unor incendii de vegetaţie uscată. APIA precizează, într-un comunicat că toţi beneficiarii de sprijin financiar din partea Agenţiei, acordat sub formă de plăţi directe şi a unor intervenţii pentru dezvoltare rurală, au obligaţia respectării interdicţiei de a incendia miriştile, cu excepţia cazurilor justificate din motive fitosanitare, precum şi a interdicţiei de a incendia vegetaţia pajiştilor permanente, transmite Agerpres.
Totodată, fermierii care primesc sprijin prin intervenţiile din Planul Naţional Strategic PS 2023-2027 trebuie să respecte normele privind condiţionalitatea pe întreaga exploataţie agricolă şi pe tot parcursul anului de cerere.
Prin respectarea celor două norme de condiţionalitate, respectiv GAEC 3 şi GAEC 10, fermierii contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) provenite din agricultură şi menţinerea nivelului de materie organică din sol, prin interdicţia arderii miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente.



















