office@aspab.ro

Adresă mail pentru noutăți

Două scheme de sprijin pentru fermieri, din nou în pericol! Scenariul din 2025 se poate repeta

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Pocket
WhatsApp

Ministerul Agriculturii a făcut un nou pas pentru relansarea celor două scheme de sprijin dedicate cultivatorilor de usturoi și cartof, după ce Hotărârile de Guvern au fost publicate recent. Pe hârtie, programele revin în 2026, cu sprijin financiar mult așteptat de fermieri. În realitate însă, contextul politic tensionat ridică semne serioase de întrebare privind implementarea efectivă.

Situația nu este una fără precedent. În 2025, aceleași scheme au fost practic blocate, după ce România a intrat într-o perioadă de instabilitate guvernamentală. Oficial, Ministerul Agriculturii a explicat că programele au fost amânate pentru 2026 din cauza lipsei unui guvern cu puteri depline, ceea ce a împiedicat adoptarea și avizarea actelor normative necesare.

Mai mult, lansarea tardivă ar fi fost inutilă, deoarece campaniile agricole erau deja în desfășurare sau aproape finalizate. În aceste condiții, decizia a fost reprogramarea schemelor pentru anul 2026. Impactul a fost unul major: fermierii care mizaseră pe aceste ajutoare au rămas fără sprijin, iar unii au redus suprafețele sau au renunțat complet la culturile de usturoi și cartof.

Pentru acest an, autoritățile au promis revenirea programelor, iar publicarea HG-urilor ar trebui să fie semnalul de start. În mod normal, aceste scheme sunt esențiale pentru două sectoare vulnerabile: usturoiul, puternic afectat de importuri ieftine, și cartoful, unde costurile de producție și volatilitatea pieței pun presiune pe fermieri.

Problema este că momentul relansării coincide cu o nouă criză politică. PSD a decis retragerea sprijinului pentru premierul Ilie Bolojan, ceea ce deschide un episod de instabilitate guvernamentală. Decizia a fost adoptată cu o majoritate covârșitoare în partid, iar scena politică intră, din nou, într-o perioadă de „turbulențe”.

Premierul a transmis că va continua să își exercite mandatul, însă a avertizat că o criză politică în acest moment este riscantă pentru economie. În paralel, se conturează scenariul unor negocieri prelungite sau chiar al unei schimbări de guvern.

În acest context, apare întrebarea esențială pentru fermieri: vor fi implementate cele două scheme de sprijin? Experiența din 2025 arată clar că existența unor acte normative nu garantează și implementarea lor. Fără un guvern stabil, procedurile administrative pot fi întârziate sau chiar blocate, iar dacă momentul este depășit din punct de vedere al calendarului agronomic, fermierii ar putea rămâne din nou fără sumele promise.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Pocket
WhatsApp
Picture of ASPAB

ASPAB

Articol publicat de către Asociația Producătorilor Agricoli din Bucovina

Articole similare

Lasă un comentariu