office@aspab.ro

Adresă mail pentru noutăți

De ce este pâinea scumpă: Semințele din import cresc costurile producției

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Pocket
WhatsApp

Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente de bază ajunge pe rafturi la un preț mai mare, iar o parte semnificativă din vină o poartă semințele importate. Potrivit cercetătorului Costel Vânătoru, director al Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, peste 20% din costul pâinii provine din prețul seminței majoritatea provenind din importuri.

România are capacitatea de a produce semințe pentru agricultură, însă lipsa unei strategii naționale coerente blochează dezvoltarea acestui sector esențial.

„Avem specialiști și tradiție în cercetare, dar avem nevoie de o strategie puternică pentru a susține producția de semințe autohtone”, explică Vânătoru.

Importurile masive vin cu riscuri, semințele aduse din străinătate pot transporta boli și dăunători greu de combătut punând fermierii în fața unor costuri suplimentare și dependențe de soluții chimice. În plus, dependența de materialul semincer din import crește direct costurile producției și implicit prețurile la raft.

Soluția, spune cercetătorul, constă în investiții în cercetare și în legislatie clară: o lege modernă a semințelor și una pentru conservarea resurselor genetice ar putea reduce importurile și stabiliza costurile. „Dacă vrem securitate alimentară și prețuri corecte, trebuie să pornim de la sămânță și de la cercetarea românească”, concluzionează Costel Vânătoru.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Pocket
WhatsApp
Picture of ASPAB

ASPAB

Articol publicat de către Asociația Producătorilor Agricoli din Bucovina

Articole similare

Lasă un comentariu