Programul „Rabla pentru tractoare”, lansat și anulat anul acesta de Ministerul Mediului, rămâne în continuare în suspans. Recent, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, a dat de înțeles că și-ar dori ca programul să fie transferat la Ministerul Agriculturii, pentru a putea să-i dea drumul cât mai repede. Nu există, însă, nicio bază legală în acest sens.
Deși fermierii așteaptă cu mare interes o veste bună legată de ”Rabla pentru tractoare”, care ar putea susține modernizarea parcului de utilaje agricole, consultanții în fonduri europene atrag atenția că, cel puțin pentru anul 2025, șansele de lansare sunt extrem de reduse.
”Din punctul meu de vedere, este o afirmație politică și atâta tot. Nu văd cum să implementeze MADR un buget gestionat de Ministerul Mediului. Eu am criticat întotdeauna aceste declarații sforăitoare, despre prima seră, Rabla pentru tractoare, tot felul de măsuri sau programe inventate de domnul ministru, care nu s-au mai lansat niciodată. Este rău că nu avem predictibilitate. Nu pe mine mă influențează, ci pe fermieri. Asta nu se înțelege la nivel politic. Până când nu avem o Hotărâre, o Ordonanță, prin care să se transfere bugetul de la Ministerul Mediului la Ministerul Agriculturii pentru gestionarea unei astfel de măsuri, nu văd relevanța unei astfel de povești”, a precizat consultantul Cosmin Măglaș, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
La rândul său, consultantul Andra Popescu consideră că, din punct de vedere legal și bugetar, programul nu are în prezent bază de implementare.
”Nu cred că se va lansa curând, nu vă posibilitatea legală, pentru că nu avem un buget. În momentul în care se va lansa un astfel de program, ne trebuie un buget, regulile sunt cât se poate de clare. Probabil în octombrie am putea să discutăm despre o rectificare bugetară și nu cred că există premisele să se constituie o astfel de alocare. În momentul în care vom transfera acest program la Ministerul Agriculturii, este cât se poate de clar că avem nevoie de acte normative. Iar (la capitolul acte normative – n.r.), vă reamintesc că avem o Hotărâre de Guvern din 2 septembrie, a fost epuizat și termenul de 10 zile de consultare, iar acest act normativ nu a apărut în Monitorul Oficial, lucru care este foarte simplu. Așa că nu văd în viitorul apropiat posibilitatea să se concretizeze un astfel de program (Rabla pentru tractoare – n.r.) prin Ministerul Agriculturii. Dar nu este exclus”, a explicat consultantul Andra Popescu, la AGRO TV.
Ce s-a întâmplat cu „Rabla pentru tractoare”
Programul a fost lansat, la începutul acestui an, iar interesul fermierilor a fost uriaș. Mii de agricultori și-au pregătit documentele, și-au făcut atestate de producător pentru a putea depune cererea. Totuși, sesiunea a fost anulată după doar 30 de minute de la lansare, iar ulterior nu a mai fost reluată. De atunci, subiectul a reapărut periodic în declarațiile oficialilor, însă fără ca relansarea să se concretizeze.
Apoi, odată cu înscăunarea noului Guvern și constrângerile bugetare, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a fost nevoită să suspende foarte multe dintre programele aflate deja în derulare, printre care și ”Rabla pentru tractoare”. Din acel moment, Ministerul Mediului nu a mai oferit nicio informație cu privire la posibila relansare a programului.


















