Plafonarea subvențiilor pentru fermele mari va fi una dintre temele importante discutate la nivel european în 2025 și pe parcursul anilor următori, în pregătirea noii Politici Agricole Comune. Însă care va fi nivelul la care se vor plafona aceste subvenții nu se cunoaște încă.
Noul comisar european pentru agricultură, Cristophe Hansen, și-a exprimat deja punctul de vedere pe acest subiect. Acesta a precizat că își dorește să schimbe semnificativ modul în care se plătesc subvențiile, direcționând mai mulți bani către fermierii cu venituri mici, în detrimentul marilor afaceri din agricultură.
Astfel, discuțiile preliminare au început deja la Bruxelles, momentan la nivel informal. Potrivit europarlamentarului Daniel Buda, nivelul plafonului impus pentru fermele mari care primesc subvenții ar putea fi undeva la 300.000-500.000 de euro/fermă.
”Nu este o chestiune mai puțin relevantă faptul că se discută aici de o oarecare plafonare a plăților directe în agricultură? Nu cred că trebuie să discutăm într-o logică de a fi în pericol ceva, pentru că banii respectivi îi primește România. (…) Nu trebuie să fie nimeni alarmat; aici este o gândire din partea Comisiei Europene prin care fermierii mici și mijlocii trebuie să fie sprijiniți, pentru că lor le este mult mai complicat să facă față unor fluctuații inflaționiste, secetei, inundațiilor, decât îi este unei ferme mari.
Nu știu. Pot să vă spun că în mandatul trecut, spre exemplu, era o discuție legată de 300.000-500.000 de euro/fermă și în această logică s-au purtat discuțiile atunci. Acum nu sunt discuții legate de cifre, sunt doar discuții într-o fază incipientă. (…) Este o chestiune care se poate întâmpla, dar vreau să vă spun un lucru: banii nu se pierd din România, banii rămân în România, doar că merg la fermierii mici și mijlocii, iar o bună parte a actorilor implicați în această zonă spun că, într-adevăr, acești fermieri au nevoie de aceste forme de sprijin ca să își desfășoare activitatea, pentru că un fermier care este mare are alte capacități de a-și susține activitatea”, a precizat Daniel Buda, într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ghinea, în emisiunea ”Portret de fermier”.