În Uniunea Europeană sau în Statele Unite, ţările dezvoltate investesc masiv în cercetare şi dezvoltare în domeniul agriculturii pentru a avea siguranţă şi securitate alimentară pe termen lung, sintagmă tot mai des rostită începând cu anul pandemic 2020. În contextul în care ne confruntăm cu provocări precum schimbările climatice, fluctuaţiile pieţei şi crizele economice globale, asigurarea hranei sănătoase şi accesibile pentru toţi cetăţenii devine o prioritate însă în România, încă ne aflăm într-un proces de căutare, abordând problemele pe termen scurt, în loc să face un plan coerent pe termen lung, este de părere Valeriu Tabără, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“.
„Programele mari legate de siguranţa şi securitatea alimentară nu pot porni decât de la asigurarea condiţiilor necesare, care pot veni doar din soluţii de cercetare. Şi nu trebuie făcute pe termen scurt – programe de trei ani, în condiţiile în care cercetarea agricolă şi biologică se desfăşoară în câmp. Trebuie să oferi rezultate certe, care sunt strict legate de condiţiile climatice specifice şi este nevoie de timp. În România, una dintre marile probleme este lipsa de viziune pe termen mediu şi lung“, a spus Valeriu Tabără în cadrul emisiunii ZF Agropower, susţinută de Banca Transilvania şi Penny.
El a adăugat că aici strategiile sunt făcute mereu pe termen scurt sau se găsesc soluţii de moment pentru a „cârpi“ problemele care apar sau găurile care se ivesc. Acest lucru este evident, mai ales, în domeniul agricol, unde deficitul comercial pe produse agroalimentare al României a ajuns la 5 miliarde de euro, cel mai mare nivel înregistrat vreodată.
„Suntem dependenţi de importul de extrem de multe produse, inclusiv acolo unde avem programe naţionale de sprijin. De exemplu, avem de mulţi ani programul Tomata şi anul trecut am importat 98.000 de tone de tomate, în condiţiile în care se investesc destul de mulţi bani în acest sector. De ce? Pentru că s-a greşit la program că nu s-a pus în capătul lui un institut de cercetare, care să producă materialul biologic, seminţele de pildă, unde suntem dependenţi“, a subliniat Valeriu Tabără. El crede că este important ca, în România, să existe o bază de pornire şi cercetarea să ajungă acolo unde există dezvoltare de tip comercial, prin diverse mijloace, astfel încât să se transforme în profit, mai ales că avem potenţial agricol.
Spre comparaţie, academicianul a subliniat că România a avut o problemă majoră cu mâncarea după Primul Război Mondial, acum un secol, dar, treptat, a început să se redreseze, devenind o exportatoare recunoscută de produse agroalimentare. Acum, vinde mai multe materii prime şi produse semitransformate, ceea ce reprezintă o altă problemă legată de eficienţa sectorului.
În trecut, a precizat el, progresul a început de la dezvoltarea specialiştilor în domeniu, iar acest lucru a revenit învăţământului agricol, fie că era vorba de învăţământul liceal sau de cel universitar. În paralel, s-a construit o reţea de cercetători, creată acum 100 de ani de unul dintre marii arhitecţi ai agriculturii României, Gheorghe Ionescu-Şiseşti, care a introdus o preocupare de prim rang la nivel mondial: schimbările climatice şi condiţiile pedoclimatice ale unei ţări. Astfel, România având o diversitate foarte mare de condiţii climatice, a căpătat o importanţă sporită cercetarea naţională şi a finanţarea acesteia, pentru că, chiar dacă am importa material biologic de înaltă calitate din alte ţări, cum ar fi Spania, acesta ar putea fi total ineficient în condiţiile de pe câmpiile din Bărăgan.
„Cercetarea, indiferent de domeniul în care se desfăşoară, este creatoare de patrimoniu naţional. Este vorba despre crearea de patrimoniu material, economic şi, cel mai important, intelectual. Aceasta creează o clasă de cercetători inteligenţi care găsesc soluţii la problemele cu care se confruntă societatea şi care devin consilieri pentru decidenţii, fie la nivel local, regional sau naţional. Mă refer aici la ceea ce se întâmplă în Statele Unite şi nu numai, unde cercetarea oferă soluţii pentru problemele cu care se confruntă societatea şi contribuie la dezvoltarea unor strategii care, an de an, sunt discutate, dar nu sunt implementate aşa cum ar trebui“, a precizat Valeriu Tabără.
El a observat în urmă cu câţiva ani legătura dintre sistemul de cercetare din Statele Unite, unde universităţile fundamentează cercetarea, iar rezultatele ajung să fie transferate către centrele de cercetare ale companiilor care le dezvoltă comercial. A dat ca exemplu biotehnologiile, care au început în universităţi cu descoperiri majore în genetică şi biologie şi au evoluat în tehnologii avansate. Părerea sa este că aceste rezultate nu pot rămâne doar la nivelul institutelor de cercetare sau universităţilor, cum se întâmplă deseori în România.
Apoi, pentru a obţine rezultate precise, trebuie să investim mai mult în dotarea laboratoarelor, deoarece cercetarea agricolă nu se limitează doar la observaţii vizuale în câmp, însemnări din pix sau cântăriri. Trebuie să se lucreze cu detalii fine şi multiple elemente pentru ca rezultatele să fie credibile şi comerciale, în termeni de cantitate şi calitate, dar şi adaptabile la condiţiile locale.
În plus, în această ecuaţie, un element vital la nivel naţional este resursa umană în cercetare. „O mare problemă pentru România este lipsa de importanţă acordată absolvenţilor facultăţilor noastre, tinerelor noastre elite, care ar trebui să fie susţinute şi nu lăsate să plece în afara ţării. Este vorba despre două sectoare importante: învăţământul şi cercetarea ştiinţifică. Aici situaţia este mai dezastruoasă decât în restul domeniilor şi asta este legată de asigurarea veniturilor şi salarizării în sistemul de cercetare, unde ar trebui să existe elemente de susţinere, pentru că aici se realizează performanţa şi soluţiile pentru marile probleme ale ţării“, a subliniat Tabără.
Cercetarea rezolvă probleme fundamentale, cum ar fi cele legate de fenomenul secetei, care nu este un lucru oarecare, deşi parcă ne jucăm cu el, a adăugat specialistul. El spune că trebuie să înţelegem că este vorba despre gestionarea climatului general şi, de exemplu, despre consumul de apă. Consumul de apă va deveni cea mai mare problemă a omenirii în viitor, iar reducerea consumului de apă pentru culturi, cum ar fi grâul, ar putea afecta producţia, de aceea este necesar să dezvoltăm soiuri mai puţin consumatoare de apă. Altfel, dacă nu investim şi nu facem eforturi pentru analize, riscăm să pierdem cercetările importante, mai ales în agricultură, de lungă durată pe resursele naturale, cum ar fi solul, apa şi plantele, care se desfăşoară de 60-70 de ani.
„În medicină se discută, la acest moment, identificarea genelor care provoacă un anumit tip de maladie. De ce se face aşa? Pentru a personaliza medicamentele. Pentru a nu administra medicamente generice pentru toţi, care într-un loc fac bine şi într-altul fac rău. Recent s-a anunţat scoaterea unui număr foarte mare de molecule din sistemul sanitar, din domenii de utilizare medicală europeană, de natură sintetică, iar noi le putem înlocui cu cele naturale, dar pentru asta trebuie să aplicăm tehnici care să ne poată aduce la îmbunătăţirea conţinutului şi a calităţii. De exemplu, ştim că uleiurile volatile joacă un rol fundamental în blocarea dezvoltării unor agenţi patogeni şi au dus inclusiv în domeniul cancerului, al celulelor canceroase, la stimularea unor factori de viaţă, de energizare“, a încheiat Valeriu Tabără.
