office@aspab.ro

Adresă mail pentru noutăți

Protestul fermierilor a dat roade: Acordul UE-Mercosur, pus în așteptare de Parlamentul European!

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Pocket
WhatsApp

Protestul fermierilor europeni, început marți la Strasbourg și continuat astăzi împotriva acordului UE-Mercosur, pare că s-a soldat cu mica victorie de etapă: Parlamentul European a votat miercuri în favoarea unei moțiuni prin care Curtea de Justiție a Uniuni Europene (CJUE) este sesizată să analizeze acest document.

Vă reamintim că pe acest subiect au fost depuse în Parlamentul European două moțiuni diferite, una depusă de grupul considerat de extremă dreapta „Patrioţi pentru Europa”, condus de Jordan Bardella, care a fost respinsă, iar cealaltă depusă de stânga europeană, care a și trecut.

Votul prin care europarlamentarii solicită CJUE să se pronunțe cu privire la compatibilitatea acordurilor UE-Mercosur (Acordul de parteneriat și Acordul comercial interimar, ambele semnate sâmbătă de Ursula von der Leyen, în Paraguay) cu tratatele UE a fost unul extreme de strâns: 334 pentru, 324 împotrivă și 11 abțineri, dintr-un total de 669 de voturi.

Printre europarlamentarii care s-au opus sesizării CJUE cu privire la acordul UE-Mercosur se numără și delegația României din grupul Partidului Popular European (PPE). Votul împotriva moțiunii a fost argumentat prin necesitatea implementării acordului cât mai rapid posibil, în contextul în care președintele american Donald Trump amenință cu noi tarife vamale împotriva Europei.

De cealaltă parte, susținătorii moțiunii privind sesizarea CJUE văd în acest demers o modalitate de a întârzia implementarea textului acordului UE-Mercosur, care, în viziunea lor, ar perturba agricultura europeană cu produse mai ieftine, care nu respectă standardele UE, în lipsa unor controale eficiente.

Trebuie precizat că, în cazul în care CJUE va considera că acordul UE- Mercosur nu este conform cu tratatele europene și va cere eventuale revizuiri juridice, documentul nu poate intra în vigoare până nu va fi modificat.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Pocket
WhatsApp
Picture of ASPAB

ASPAB

Articol publicat de către Asociația Producătorilor Agricoli din Bucovina

Articole similare

Lasă un comentariu