Prețul porcului la poarta fermei a ajuns la un nivel critic, mult sub costurile reale de producție, iar crescătorii de suine avertizează că sectorul se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. În lipsa unor măsuri rapide și a unei piețe funcționale pentru producția internă, pierderile se adâncesc de la o săptămână la alta.
Potrivit președintelui Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Adrian Balaban, prețul porcului în viu a coborât la 4,5–4,6 lei/kg, echivalentul a aproximativ 0,87 euro/kg, în timp ce costul de producție depășește 1,25–1,30 euro/kg.
”Prețul, astăzi, este dezastruos. Este sub costul de producție, mult sub costul de producție. Discutăm de un preț de 4,5-4,6 lei/kg în viu, asta înseamă 0,87 euro/kg în viu, în condițiile în care costul de producție pentru animalele care se vând în acest moment este de 1,25-1,30 euro/kg. Înregistrăm o pierdere cam de 35 de cenți la kilogramul de porc în viu. Este dezastru total”, a precizat Adrian Balaban, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Problemele din sector nu au apărut însă peste noapte. Reprezentanții crescătorilor spun că situația era previzibilă încă din toamna anului trecut, odată cu apariția focarelor de pestă porcină în Spania. Această evoluție a generat un surplus de carne de porc pe piața europeană, surplus care s-a îndreptat în special către țările net importatoare, printre care și România.
”Pe de altă parte, anticipam situația aceasta din noiembrie de anul trecut, când a apărut pesta porcină în Spania, când era clar că tot surplusul din Spania se va revărsa către noi, către țările net importatoare. Însă am discutat la sfârșitul săptămânii trecute cu colegi din Europa Centrală, crescători, asociații, iar prețul la ei este peste prețul pe care îl avem noi, cu o singură excepție: Ungaria. Colegii din Ungaria vând către România la un preț sub prețul din România”, a mai spus Adrian Balaban.
În ciuda prețurilor mici, fermieri români nu reușesc să-și valorifice animalele, în timp ce pe rafturile magazinelor predomină carnea de porc din import. Această discrepanță între producția internă și oferta din retail este una dintre cele mai mari frustrări ale sectorului.
”Cu toate că avem un preț foarte mic, nu reușim să ne vindem animalele, iar pe rafturi vedem prea puțină carne românească și foarte multă carne din import, iar acest lucru ne frustrează”, a precizat președintele APCPR.



















