Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pregătește o schimbare de ultim moment în legătură cu subvențiile APIA.
Astfel, pe site-ul ministerului a fost publicat în transparență decizională un proiect de Ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 106/2024 privind modalitatea de implementare, îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, a condiţiilor şi altor cerinţe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat, începând cu anul 2024.
Una dintre modificările prevăzute de noul act normativ se referă la termenul de depunere a cererilor de plată pentru subvențiile APIA în anul 2025, care este prelungit de la 30 mai, data-limită prevăzută inițial, la 13 iunie, inclusiv.
În referatul de aprobare a noului proiect de ordin, reprezentanții MADR spun această modificare este necesară în contextul în care Direcției Generale Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurale, în calitate de Autoritate de Management pentru Planul strategic PAC 2023-2027, i s-a semnalat că există situații, independente de voința potențialilor solicitanți de subvenții APIA, care pot afecta procesul de depunere a cererilor de plată de către unii fermieri.
„Aceste situații sunt generate de faptul că în prezent unele primării sunt în plin proces de derulare a procedurilor legale de închiriere a suprafețelor de pășuni comunale și pășuni alpine (atribuire directă sau licitație publică, după caz,), proceduri care se vor finaliza după data de 30 mai 2025. (…) Astfel, suprafețele vizate de asemenea contracte nu pot fi incluse de către fermierii respectiv în cererile de plată care, potrivit ordinului în vigoare, pot fi depuse până în data de 30 mai inclusiv. Acest aspect arată că termenul limită necesită prelungire, astfel încât să se asigure un tratament egal tuturor fermierilor, inclusiv celor aflați în situația de fapt prezentată mai sus și să nu se afecteze dreptul fermierilor de a depune cereri de plată”, se arată în referatul de aprobare a noului act normativ înaintat ministrului agriculturii, Florin Barbu.
O altă modificare importantă vizată de noul proiect de ordin se referă la terenurile scoase din circuitul agricol.
„La articolul 13, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
«(4) Terenurile scoase din circuitul agricol, inclusiv în cursul anului de cerere, nu sunt eligibile la plăţile pe suprafaţă, cu excepţia următoarelor situații:
a) terenurile scoase din circuitul agricol conform prevederilor Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesare realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt la dispoziţia fermierilor până la sfârşitul anului şi pe care se desfăşoară activitate agricolă. Solicitantul plăţii are obligaţia de a face dovada faptului că terenul rămâne la dispoziţia acestuia pe parcursul întregului an calendaristic, iar APIA poate solicita dovezi suplimentare expropriatorului în cursul verificărilor efectuate.
b) terenurile scoase din circuitul agricol conform prevederilor Legii nr. 18/1991 fondului funciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe care nu au fost demarate lucrările de construcție potrivit prevederilor art. 76 din Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinţei nr. 839 din 12 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările și completările ulterioare sau pentru care nu a fost înocmit procesul-verbal de predare a amplasamentului către executantul lucrărilor și pe care se desfăşoară activitate agricolă și sunt la dispoziţia fermierilor până la sfârşitul anului calendaristic. Solicitantul plăţii are obligaţia de a face dovada faptului că desfășoară activitate agricolă și terenul rămâne la dispoziţia acestuia pe parcursul întregului an calendaristic, iar APIA poate solicita dovezi suplimentare în cursul verificărilor efectuate, după caz, fermierului sau autorităților abilitate în domeniul construcțiilor.»”, se stipulează în noul act normativ, care poate fi consultat pe site-ul MADR, în secțiunea „Transparență decizională”.
De precizat că noul act normativ se află deocamdată, timp de 10 zile, în dezbatere publică și va intra în vigoare abia după publicarea în Monitorul Oficial.