O nouă serie de avertizări meteo emise de Administrația Națională de Meteorlogie (ANM) au pus pe jar fermierii din toată țara, care se tem pentru culturile lor.
Potrivit meteorologilor, după mai multe zile temperaturi foarte ridicate, ne așteaptă un final de săptămână cu ploi torențiale, vijelii și grindină, care ar putea aduce daune serioase culturilor de toamnă aflate în acest moment în perioada de recoltare.
Seria de avertizări meteo emise de ANM joi dimineață se deschide cu un Cod galben de caniculă, valabil în intervalul 26 iunie, ora 10:00 – 27 iunie, ora 10:00, potrivit căruia, în Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei și Maramureșului, nord-estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei (vezi Harta 1), valul de căldură va continua să se manifeste, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, generând un disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 34°C și 37°C, iar cele minime între 17°C și 21°C.
Tot în intervalul 26 iunie, ora 10:00 – 27 iunie, ora 10:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod portocaliu potrivit căreia, în Banat, Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei (vezi Harta 1), valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 38-40°C, iar cele minime se vor situa între 20°C și 24°C, caracterizând o noapte tropicală.

În intervalul 27 iunie, ora 10:00 – 28 iunie, ora 10:00, va intra în vigoare o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia, în sudul Transilvaniei și al Moldovei, vestul Olteniei, nord-estul Munteniei și sud-vestul Dobrogei (vezi Harta 2), valul de căldură, canicula și disconfortul termic ridicat vor persista, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 34°C și 36°C, iar cele minime între 17°C și 21°C.
În același interval 27 iunie, ora 10:00 – 28 iunie, ora 10:00, intra în vigoare și o meteo Cod portocaliu de caniculă. Astfel, în cea mai mare parte a Olteniei și a Munteniei (vezi Harta 2), valul de căldură se va menține intens, va fi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 37-39°C, iar cele minime se vor situa între 20°C și 23°C, caracterizând o noapte tropicală.

Toate aceste zile de temperaturi excesive vor fi urmate însă de o perioadă de instabilitate atmosferică temporar accentuată, atrag atenția meteorologii.
Astfel, pentru intervalul 27 iunie, ora 8:00 – 28 iunie, ora 2:00, ANM a emis o avertizare meteo Cod galben potrivit căreia, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, vestul și nordul Olteniei precum și la munte (vezi Harta 3), vor fi intensificări ale vântului și vijelii cu rafale în general de 60-70 km/h, ploi torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp.
