office@aspab.ro

Adresă mail pentru noutăți

APIA a selectat aproape 14.800 de fermieri pentru controale în Campania 2026 / Verificările trebuie finalizate până la 15 octombrie

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Pocket
WhatsApp

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a stabilit eșantionul de control pentru Campania 2026. În total, 14.802 fermieri vor fi verificați pentru respectarea condițiilor de eligibilitate, a normelor de condiționalitate și a cerințelor specifice intervențiilor pentru care au solicitat sprijin financiar, transmite Agerpres.

Potrivit APIA, verificările urmăresc respectarea regulilor care stau la baza acordării plăților către fermieri și vor fi desfășurate atât în sectorul vegetal, cât și în cel zootehnic.

Peste 11.000 de fermieri vor fi verificați în sectorul vegetal

Pentru controalele pe teren aferente condiționalității și intervențiilor din sectorul vegetal au fost selectați 11.025 de fermieri. Suprafața totală care urmează să fie verificată este de aproximativ 1.610.324 de hectare.

În sectorul zootehnic, inspectorii APIA vor efectua controale la 4.433 de fermieri care au solicitat scheme de sprijin pentru creșterea animalelor.

Instituția precizează că o parte dintre fermieri figurează în ambele categorii, deoarece au depus cereri atât pentru intervenții din sectorul vegetal, cât și pentru cel zootehnic. Din acest motiv, totalul fermierilor verificați pe cele două sectoare este mai mare decât numărul fermierilor distincți incluși în eșantionul de control.

– articolul continuă mai jos –

Controalele trebuie încheiate până la 15 octombrie

Conform procedurii operaționale aplicabile Campaniei 2026, APIA are obligația de a finaliza controalele clasice la fața locului până la data de 15 octombrie 2026.

Instituția precizează însă că anumite obligații sau cerințe specifice nu pot fi verificate în aceeași perioadă. În aceste situații, controalele vor continua în timpul iernii sau în primăvara anului următor, în funcție de natura intervenției și de calendarul lucrărilor agricole.

APIA atrage atenția că fermierii selectați în eșantion au obligația de a permite efectuarea verificărilor de către inspectorii instituției. În cazul în care un fermier refuză controlul la fața locului, cererea sa de plată va fi respinsă, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Controalele fac parte din mecanismul prin care APIA verifică respectarea condițiilor impuse pentru acordarea subvențiilor din fonduri europene și naționale, înainte de efectuarea plăților către beneficiari.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Pocket
WhatsApp
Picture of ASPAB

ASPAB

Articol publicat de către Asociația Producătorilor Agricoli din Bucovina

Articole similare

Lasă un comentariu