office@aspab.ro

Adresă mail pentru noutăți

AFIR a depăşit ţinta de absorbţie a fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală în 2024

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Pocket
WhatsApp

/Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a realizat, în perioada 16 octombrie 2023 – 15 octombrie 2024, plăţi către fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice locale în valoare totală de 505,7 de milioane de euro, depăşind ţinta de absorbţie stabilită pentru anul financiar european 2024, transmite Agerpres.

Conform sursei citate, plăţile autorizate de AFIR reprezintă contribuţia Uniunii Europene şi provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

„(…) Fondurile nerambursabile autorizate de AFIR în acest interval au fost utilizate în mare parte pentru decontarea cheltuielilor realizate de fermieri pentru înfiinţarea şi modernizarea exploataţiilor agricole, instalarea tinerilor fermieri, dezvoltarea fermelor mici, a grupurilor de producători şi a cooperativelor, investiţii pentru care s-au decontat peste 251 milioane de euro. De asemenea, am autorizat plata a 38,3 milioane de euro pentru investiţiile în procesarea produselor agricole şi pomicole realizate de procesatori şi alte 67,8 milioane de euro au mers către autorităţile publice pentru investiţii în infrastructura de bază şi de acces, dar şi pentru infrastructura de irigaţii.”, a menţionat directorul general al AFIR, Dan-Florin Scarlat.

Plăţile realizate au fost transferate în conturile beneficiarilor proiectelor de investiţii în agricultură şi pentru dezvoltarea satului românesc, cât şi pentru beneficiarii plăţilor directe şi compensatorii pentru măsurile de mediu şi climă, precizează sursa citată.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Pocket
WhatsApp
Picture of ASPAB

ASPAB

Articol publicat de către Asociația Producătorilor Agricoli din Bucovina

Articole similare

Lasă un comentariu